a
January 2023
January

Suntem la începutul anului 2023. Este perioada în care începem să culegem roadele muncii noastre sau să contemplăm asupra aspectelor pe care ne-am dori să le schimbăm în noul an care bate ușor, ușor la ușă. La ora actuală, trăim peste 8 miliarde de oameni pe planeta Pământ [1] și avem cu toții la dispoziție aceleași coordonate temporale: 24 de ore pe zi, 168 de ore pe săptămână, 8760 de ore în fiecare an. Ne bucurăm de același timp, dar, totuși, performanțele fiecăruia diferă. Unele persoane sunt considerate mai de succes decât altele, fie că vorbim de succes personal, profesional sau academic, ceea ce sădește întrebarea: „Ce fac cu adevărat oamenii care ajung să aibă succes, și restul lumii nu?”. Mai întâi de toate, trebuie să pornim din capul locului cu ideea că nu există cu adevărat o rețetă a succesului. În sensul în care, ceea ce se pliază mănușă pe o persoană (ex: Anna Wintour, editor-in-Chief Vogue, se trezește zilnic între orele 4 și 5:30 dimineața [2]; Jeff Bezos, CEO Amazon, susține că doarme 8 ore pe noapte și nu-l trezește nici o alarmă dimineața [2][3], iar Oprah procedează la fel [3]), nu înseamnă că se va plia la fel

Fără îndoială, burnout (sau epuizarea profesională) este un termen tot mai prezent în agenda de discuții a omului contemporan. „Traversez un episod de burnout.” este o formulare pe care o auzim adesea în medii profesionale, academice, sociale sau cotidiene, dar care poate fi de cele mai multe ori înșelătoare. Fiind prezent la o scară atât de largă, modul în care un individ fără documentație își atribuie eticheta de burnout, poate conduce la interpretări greșite sau eronate ale conceptului. Din acest motiv, articolul de astăzi își propune să clarifice ce reprezintă burnout-ul, cum poate acesta să fie identificat și cum ar putea acționa un individ pentru a preveni sau remedia un episod de epuizare profesională. În articolul „Prevention corner: Preventing burnout in psychology graduate students and professionals”, Shana Ingram atrage atenția încă de la început asupra faptului că nu este neobișnuit ca un individ să experimenteze episoade de stres sau oboseală, mai ales dacă traversează perioade încărcate la muncă sau acasă. Semnalul de alarmă este tras în momentul în care simptomele devin din ce în ce mai accentuate și suficient de severe pentru a-i afecta performanța de zi cu zi. Aceasta menționează că o persoană care se confruntă cu un sentiment permanent

O punte între profesioniști cu experiență și tineri la început de drum.

Florina Lendeczki – 0743 070 102
Bianca Biosa – 0747 056 266