a
December 2023
December

Expresia „Cunoașterea este putere” (în engleză, „Knowledge is power”) are o rezonanță auditivă răsunătoare în societatea de astăzi. Aceasta pornește de la aforismul latinesc „Scientia potentia est”, care îi este atribuit emeritului Francis Bacon. Cu toate că expresia nu se apropie de cuvintele enunțate inițial de filosoful britanic [1], îndepărtarea de fragmentul original nu dezice relevanța celor trei cuvinte în contextul lumii și pieței actuale a muncii. Într-adevăr, cunoașterea este putere într-o eră tehnologizată, aflată în continuă schimbare. Pe parcursul timpului, omenirea a făcut un salt, o trecere, de la o Eră Industrială la una a Cunoașterii. Numeroase locuri de muncă au dispărut, iar alte sunt pe cale să apară, datorită impactului transformativ al tehnologiilor digitale. În medie, tinerii vor schimba mai mult de 10 ori un loc de muncă înainte să împlinească vârsta de 50 de ani. Astfel că, neștiind cum va arăta viitorul pieței muncii, este dificil de prezis pentru ce tipuri de joburi vor trebui pregătite generațiile actuale de elevi și studenți [2].  În cadrul acestui articol, vom menționa și detalia 5 abilități cerute pe piața muncii în acest moment, de care orice tânăr ar trebui să țină cont la început de carieră, și nu numai, indiferent de mediul

O punte între profesioniști cu experiență și tineri la început de drum.

Florina Lendeczki – 0743 070 102
Bianca Biosa – 0747 056 266